PENTRU TRATAREA ŞI VINDECAREA CANCERULUI,
DEOSEBIT DE IMPORTANTĂ ESTE ŞI ATITUDINEA PSIHOMENTALĂ
Terapiile naturiste, numite adeseori terapii blânde sau complementare, ce sunt utilizate pentru tratamentul cancerului sunt în mod evident mult mai eficiente decât cele clasice alopate, deoarece ele au un efect vindecător şi purificator atât asupra structurii psihomentale a fiinţei umane în cauză, cât şi asupra trupului, dat fiind faptul că ele anihilează şi apoi şi elimină chiar cauzele profunde, declanşatoare ale bolii
Mult timp neacceptate de către sistemul medical actual, metodele terapeutice blânde și medicinile complementare îndeplinesc un rol crucial în domeniul sănătății.
Dintre toate bolile grave ale societății actuale, cancerul rămâne încă o afecțiune cumplită în viața oricui i se petrece să se confrunte cu ea. Într-
Au fost realizate mai multe studii legate de această afecţiune gravă. Astfel, s-
În prezent, există o medie de trei milioane de persoane care trec prin suferințele cumplite ale cancerului în decursul vieții. Cu toate că în cazurile-
Cifrele variază de la un studiu la altul, dar, conform statisticilor, actualmente un bolnav din doi alege pentru terapie una dintre metodele medicinii alternative, în condiţiile în care în spitale se înregistrează din ce în ce mai multe cazuri de cancer.
Prin intermediul acestui articol vom urmări să răspundem la următoarele întrebări: Cum se poate trăi având această boală și care sunt metodele de tratament alternativ ce pot fi folosite alături de tratamentele clasice? Cum poate fi crescută calitatea vieții, anihilând oboseala și epuizarea vitală inerentă acestei boli? Cum poate ființa umană să existe, dincolo de realitatea concretă a cancerului? Cum putem să dăm un sens acestei încercări grele, cum putem să găsim resursele fizice, psihologice și spirituale care ne sunt necesare pentru a ieşi biruitori din confruntarea cu această boală?
În ultimii ani, în spitalele din Occident, s-
O MĂRTURIE SEMNIFICATIVĂ: A ALEGE, ÎNTR- UN MOD CE ESTE DEPLIN CONȘTIENT ȘI RESPONSABIL, VIAȚA
Silvia (mamă a unei adolescente de 16 ani), care este o pacientă de 55 de ani ce suferă deja de al doilea cancer:
„În acest spital, totul este adunat în același loc și activitățile sunt vaste și accesibile tuturor nivelurilor de venit“. De fapt, pentru o cotizație lunară de 30 de euro, fiecare pacient are acces la piscină, la hamam (baie turcească cu abur umed) și la aproape 35 de alte activități terapeutice individuale sau colective: la sofrologie (disciplină medicală ce presupune întărirea fiinţei umane prin aducerea acesteia într-
Există deci un întreg ansamblu de activități suplimentare, orientate în întregime spre obținerea unei stări ameliorate de sănătate, care creează un cadru şi o ambianță plăcută, necesară pentru a depăşi suferința tratamentelor clasice. De aceea, Silvia nu ezită să se deplaseze în fiecare săptămână – în special pentru a beneficia de ambianța intimă, familiară specifică unui cămin – până la acest centru de tratament naturist din Marsilia, ce se află la mii de kilometri de culoarele austere ale spitalului în care oamenii sunt trataţi prin metoda clasică alopată. „Nu mi-