PUTEREA VINDECĂTOARE A MUZICII
„Muzica alungă ura dintre cei ce nu iubesc. Ea le dăruieşte pacea
celor care nu au linişte şi îi consolează pe cei ce plâng.“
(Pablo Casals, violoncelist)
Muzica armonioasă şi divin inspirată atinge corzile sufletului… Primul sărut de iubire, prima plimbare sub clar de lună, prima îmbrăţişare dăruită din tot sufletul au, fiecare, muzica lor şi puterea de a trezi toate tipurile de emoţii benefice. La scurt timp după ce începem să ascultăm muzică, creierul nostru intră în efervescenţă: aproape toate zonele cortexului cerebral se activează, simultan, în doar trei secunde. Dar aceasta nu este totul: tensiunea arterială se modifică şi muşchii feţei sunt stimulaţi fără să ne dăm seama. Toate fiinţele umane reacţionează în acelaşi mod, indiferent de locul şi cultura din care provin. Acest fapt este sigur, muzica are o imensă putere asupra noastră… şi asta nu de ieri-
MUZICOTERAPIA, O STRĂVECHE ARTĂ A VINDECĂRII
Terapia prin muzică este o ştiinţă care datează din îndepărtata Antichitate, din epoca biblică, pentru a fi mai exacţi. Astfel, se spune că regele David a cântat la harpa sa pentru a-
PUTEREA TĂMĂDUITOARE CU TOTUL EXTRAORDINARĂ A MUZICII
Deşi unora li se pare greu de crezut, muzica este utilizată pentru vindecarea unor veritabile boli, cum este maladia Alzheimer. De fapt, ea permite recuperarea parţială a memoriei reactivând amintirile, şi îmbunătăţirea orientării în spaţiu. Ea are, de asemenea, un efect relaxant asupra pacienţilor. Mai mult decât atât, ea ar putea să aibă un efect asupra producerii anumitor proteine… De asemenea, se face apel la muzică în domeniul reeducării şi al reabilitării. De exemplu, faptul de a cânta la pian necesită sincronizarea celor două mâini, ceea ce conduce la o îmbunătăţire a legăturii între cele două emisfere ale creierului.
MUZICA ŞI EMOŢIILE BINEFĂCĂTOARE
Muzica nu lasă pe nimeni indiferent. Ea poate genera emoţii intense şi profunde şi, de asemenea, ne poate modifica starea de spirit şi percepţia noastră asupra realităţii. Astăzi, această „putere magică“ a muzicii este folosită masiv în domeniul audio-
MUZICA GENIALĂ ŞI DIVIN INSPIRATĂ NE FACE MAI INTELIGENŢI, GRAŢIE PROCESELOR DE REZONANŢĂ OCULTĂ PE CARE LE DECLANŞEAZĂ
Dar apoi, dacă inteligenţa noastră se dezvoltă în contact cu muzica, aceasta înseamnă că muzica ne face mai inteligenţi? Ei bine, da! S-
EFECTELE UIMITOARE ALE MUZICII LUI MOZART ASUPRA CREIERULUI
Potrivit unui nou studiu, s-
În cadrul acestui studiu, care a fost publicat în revista „Consciousness and Cognition“, cercetătorii au folosit electroencefalografe pentru a înregistra activitatea electrică cerebrală a participanţilor.
Participanţii au fost împărţiţi în trei grupe: zece adulţi tineri sănătoşi, cu o medie de vârstă de 33 de ani (grupa A), zece bătrâni sănătoşi cu o medie de vârstă de 85 de ani (grupa B) şi zece bătrâni cu uşoare deficienţe cognitive având o medie de vârstă de 77 de ani (grupa C). Datele au fost înregistrate înainte şi după ce grupurile au ascultat „Allegro con spirito“ din Sonata pentru două piane în D major K448 de Mozart, precum şi înainte şi după ascultarea bagatelei „Für Elise“, de Ludwig van Beethoven.
„Rezultatele înregistrate după ascultarea compoziţiilor lui Mozart au arătat, atât în cazul adulţilor, cât şi în cazul bătrânilor sănătoşi, o intensificare a undelor alfa şi a frecvenţelor medii caracteristică unei activităţi cerebrale asociate coeficientului de inteligenţă, memoriei, cunoaşterii şi uşurinţei de a rezolva probleme“, susţin cercetătorii. Aceştia adaugă că electroencefalograful nu a înregistrat modificări la grupurile menţionate după ascultarea muzicii lui Beethoven.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, datele înregistrate de electroencefalograf sunt, în mod clar, rezultatul influenţei benefice a sonatei lui Mozart.
„Rezultatele preliminare ne permit să emitem ipoteza că muzica lui Mozart este capabilă să excite circuitele neuronale asociate funcţiilor cunoaşterii şi atenţiei nu numai în cazul tinerilor, ci şi în cazul bătrânilor sănătoşi“, susţin cercetătorii. Aceştia consideră că alcătuirea raţională şi organizată a sonatei are un ecou la nivelul cortexului cerebral (partea din creier responsabilă cu funcţiile mentale complexe). „O caracteristică a muzicii lui Mozart este repetarea frecventă a liniei melodice. Astfel sunt eliminate elementele de surpriză care ar putea distrage atenţia ascultătorului de la logica muzicii. Fiecare element melodic este rezolvat într-
MUZICA ŞI MANIPULAREA INSIDIOASĂ A FIINŢELOR UMANE
În acelaşi timp este necesar să ştim: noi trăim într-
CÂTEVA AFORISME INSPIRATOARE REFERITOARE LA MUZICĂ
„Muzica este un remediu pentru suflet.“ Anonim
„În opinia mea, muzica amplifică trăirile binefăcătoare.“ Jacques Demy
„Muzica este infinită. Ea este limbajul sufletului.“ Otto Klemperer
„Muzica este limba emoţiilor.“ Immanuel Kant
„Muzica valorează cât toate filosofiile din lume.“ Ludwig van Beethoven
„Muzica pune sufletul în armonie cu tot ceea ce există.“ Oscar Wilde
„Muzica este sunetul care gândeşte.“ Victor Hugo
„Fără muzică, viaţa ar fi plină de erori.“ Friedrich Nietzsche
„Vasul dă o formă spaţiului, iar muzica dă o formă liniştii.“ Georges Braque
„Muzica dă suflet inimilor noastre şi aripi gândirii.“ Platon
„Muzica este singura plăcere senzuală fără viciu.“ Samuel Johnson
„Muzica bună nu greşeşte, ea merge direct în adâncul sufletului, alinând suferinţa care ne devorează.“ Stendhal
„Muzica înainte de toate.“ Paul Verlaine
„Muzica este o revelație mai mare decât toată înțelepciunea și filosofia.“ Ludwig van Beethoven
„Muzica este singurul limbaj care este universal.“ Anonim
„După tăcere, cel mai apropiat fel de a exprima inexprimabilul este muzica.“ Aldous Huxley
„Noi nu vindem muzica. O împărtăşim.“ Leonard Bernstein
„Muzica începe acolo unde se opreşte puterea cuvintelor.“ Richard Wagner