Subiecte abordate

DISCIPLINE ȘI SPECIALITĂTI ALE SISTEMULUI TRADITIONAL
AYURVEDA STUDIATE IN CADRUL AMN-ROMANIA

 

În activitatea de pregătire în domeniul Ayurvedei sunt studiate în prezent în România peste 30 de discipline ale sistemului Ayurveda. În cazul fiecărei discipline sunt incluse mai multe specializări care pot fi studiate în cadrul cursurilor de Ayurveda desfăşurate atât în cadrul AMN-România, cât şi în cadrul Centrului de cercetare şi de pregătire de specialitate în Ayurveda „Ayus Grup”, care funcţionează în prezent în România sub forma unui Centru de pregătire specializată în diferitele ramuri ale știinţei milenare a Ayurvedei, fiind alcătuit în conformitate cu structura unei Celule Ayush, ce a fost organizată la iniţiativa Ambasadei Indiei şi cu sprijinul Ministerului Ayush din India. În prezent, prin AMN-România a fost creat cadrul organizatoric necesar pentru studiul aprofundat al unui număr de peste 200 de specializări ale Ayurvedei.

Vom enumera în continuare câteva exemple reprezentative ale unor importante discipline tradiţionale ale sistemului milenar Ayurveda care sunt studiate în România în conformitate cu specializările care sunt incluse în cadrul respectivelor discipline de studiu din Ayurveda şi care sunt oferite tuturor celor interesaţi în cadrul cursurilor de Ayurveda care se desfăşoară depeste 27 de ani în cadrul activităţilor realizate în cadrul AMN-România

DOSHA-PRAKRITI – Știința aprofundată a tipologiilor constituționale ayurvedice

 

SPECIALIZARE

DESCRIERE

Ayurveda-Padartha

Noțiuni și principii de bază din Ayurveda

Svasthya-Darshana

Viziunea ayurvedică asupra stării de sănătate

Prakriti-Nikasha

Cunoașterea criteriilor constituționale de bază

.

SVASTHAVRITTA – Ştiinţa integrării armonioase a ființei umane în mediul natural

SPECIALIZAREDESCRIERE
Tridosha-GunaCalitățile generale ale celor trei dosha-uri
Dosha-VaisamyaStările de dezechilibru ale dosha-urilor
Dosha-SamyaStările de echilibru ale dosha-urilor
Dosha-SambandhaRelațiile interumane în funcție de dosha-uri
Vela-ChakraVishesha Ciclurile temporale în Ayurveda
Vimshati-GunaSistemul celor 20 de calități generale

DRAVYAGUNA – Știința caracterizării ayurvedice a substanțelor naturale 

SPECIALIZAREDESCRIERE
Dravya-Vishesha
Cunoașterea substanței universale
Rasa-VisheshaCunoașterea gusturilor elementare
Virya-VisheshaCunoașterea puterii active
Vipaka-VisheshaCunoașterea efectului post-digestiv
Prabhava-VisheshaCunoașterea acțiunilor excepționale
Karman-VisheshaCunoaşterea acţiunilor specifice

SHARIRA-JNANA – Ştiinţa alcătuirii structurii de bază a fiinţei umane

SPECIALIZAREDESCRIERE
Avastha-Dhatu
Conceptul ayurvedic de constituent corporal
Sapta-Dhatu
Sistemul celor şapte constituenţi corporali
Agni-Vishesha
Cunoaşterea principiului transformator din fiinţă
Bala-Vishesha
Cunoaşterea stării de vitalitate a fiinţei umane
Ojas-Vishesha
Cunoaşterea energiei subtile vitale globale
Mala-Vishesha
Cunoaşterea naturii produşilor reziduali

KRITYA-JNANA – Ştiinţa dinamicii și funcţionalităţii fiinţei umane 

SPECIALIZAREDESCRIERE
Srota-Vishesha
Cunoaşterea sistemelor de canale
Upa-DoshaVisheshaCunoaşterea celor 15 diviziuni ale dosha-urilor
Pancha-VayuCunoaşterea celor cinci forme de vata
Pancha-PittaCunoaşterea celor cinci forme de pitta
Pancha-KaphaCunoaşterea celor cinci forme de kapha

VANASPATI-JNANA – Ştiinţa ayurvedică a folosirii înţelepte a plantelor medicinale

SPECIALIZAREDESCRIERE
Karya-Paddhati
Metode ayurvedice de cercetare a plantelor
Oshadhi-VarnanaDescrierea ayurvedică a plantelor medicinale

MANASA-JNANA – Ştiinţa alcătuirii subtil-energetice a fiinţei umane

SPECIALIZAREDESCRIERE
Dhatu-CetasCunoaşterea alcătuirii şi a funcţiilor conştiinţei
Citta-VisheshaPerspectiva ayurvedică asupra conştiinţei fiinţei
Buddhi-VisheshaPerspectiva ayurvedică asupra inteligenţei
Manas-VisheshaPerspectiva ayurvedică asupra minţii operative
Ahamkara-VisheshaPerspectiva ayurvedică asupra individualităţii
Tri-Dosha-SaraCunoaşterea celor trei esenţele subtile vitale

PRAVRITTI-JNANA – Ştiinţa dinamicii și a transformărilor tendinţelor subtile ale conștiinţei

SPECIALIZAREDESCRIERE
Mano-vaha-srota
Sistemul de canale al minţii operative
Buddhi-vaha-srotaSistemul subtil de canale al inteligenţei
Citta-vaha-srotaSistemul subtil de canale al conştiinţei
Shranta-PrabandhaGestionarea ayurvedică a formelor de oboseală
Raksha-ViddhiMecanismelor defensive ale egoului

PANCHA-KARMA – Ştiinţa metodelor practice de purificare principale din Ayurveda

SPECIALIZAREDESCRIERE
Snehana-KarmaTerapiile ayurvedice de oleaţie
Svedana-KarmaTerapiile ayurvedice de sudoraţie
Vamana-KarmaTerapiile ayurvedice de eliminare prin emeză
Virechana-KarmaTerapiile ayurvedice de eliminare prin purgaţie
Basti-KarmaTerapiile ayurvedice de regenerare prin clismă

AMNAYA – Ştiinţa ezoterică a păstrării și perpetuării tradiţiei ayurvedice

SPECIALIZAREDESCRIERE
Amnaya-Tantraka
Principiile şi doctrina sistemului Ayurveda
Divya-PratnaTradiţia ayurvedică a fiinţelor spirituale
Rishi-PratnaTradiţia ayurvedică a înţelepţilor ayurvedici