ALIMENTAŢIA ECHILIBRATĂ ÎN AYURVEDA

Alimentația în Ayurveda

În tradiţia sistemului Ayurveda se indică faptul că o alimentaţie echilibrată nu se poate reduce doar la precizarea unor restricţii referitoare la consumul de grăsimi, carbohidraţi şi proteine şi nici la unele limitări formale în ceea ce priveşte caloriile, vitaminele şi mineralele.

Cunoaşterea tuturor acestor nutrienţi este necesară, însă în realitate aceasta este doar o experienţă preponderent intelectuală, iar contactul cu realitatea şi existenţa acestor substanţe naturale nu se produce, în cazul marii majorităţi a oamenilor, printr-o experienţă directă. Fiecare dintre noi ne putem da seama că nu putem determina singuri ponderea de vitamina C din sucul de portocale, doar printr-o simplă referire la acest suc şi cu atât mai puţin putem realiza că ne este practic imposibil să detectăm în mod realist diferenţa dintre vitamina C şi vitamina A pornind de la o analiză intelectuală asupra portocalelor.

Nutriția occidentală

În general, nutriţia occidentală se bazează pe datele furnizate de analizele de laborator. Nutriţia ayurvedică provine şi se bazează în mod direct pe realităţile existente în natură. De exemplu, atunci când papilele gustative vin în contact cu hrana, o cantitate enormă de informaţie utilă este furnizată principiilor vitale existente în fiinţă (dosha-urilor). Analizând chiar şi numai această informaţie, ştiinţa sistemului milenar Ayurveda ne permite să ne alcătuim şi apoi să respectăm o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată, într-un mod natural, ghidându-ne mai mereu după anumite date senzoriale atent receptate şi inteligent procesate, fără a mai transforma actul hrănirii într-o complicată corvoadă intelectuală, aşa cum ne împinge cel mai adesea să procedăm nutriţia modernă.

Când hrana pe care noi o folosim vorbeşte în felul ei, pe cale senzorială, principiilor vitale (dosha-urilor) din fiinţa noastră, ea comunică deosebit de multe aspecte semnificative, deoarece diferitele atribute sau, altfel spus, diferitele manifestări calitative, de exemplu cele determinate de calitățile ayurvedice de greu şi uşor, uscat şi umed-uleios, fierbinte şi rece, sunt fiecare prezente în ea, în diferite proporţii şi în felurite raporturi de interacţiune reciprocă.

Ceea ce tradiţia milenară a sistemului Ayurveda ne învaţă este faptul că informaţia primară despre un aliment este în primul rând conţinută în gustul specific (rasa) pe care acel aliment îl are.

Cele șase gusturi elementare

Tradiţia Ayurveda evidenţiază existenţa a şase gusturi elementare şi anume dulce, sărat, acru, picant, amar şi astringent. Aceste gusturi le putem recunoaşte, de regulă, cu uşurinţă. Aproape toate mâncărurile condimentate sunt picante. Gustul astringent este gustul specific al scoarţelor de copac şi este descris în mod plastic adeseori ca fiind „gustul care face gura pungă”. Gustul acru este gustul specific al oţetului. Gustul amar este gustul multora dintre plantele depurative, cum e păpădia sau pelinul.

În realitate, fiecare aliment are un anumit gust specific (rasa) ce poate fi exprimat ca o combinaţie în anumite proporţii a celor şase gusturi de bază enumerate anterior. Alimentele simple, cum este mierea sau oţetul au doar un singur gust elementar în alcătuirea gustului lor specific, în exemplele citate, dulce sau respectiv acru. Însă, majoritatea alimentelor au cel puţin două gusturi elementare în alcătuirea gustului lor specific. Lămâia este acră, dar are şi nuanţe de dulce şi amar, morcovii sunt dulci, dar sunt totodată şi puţin amari şi astringenţi, brânza este dulce şi acră, în diferite proporţii.

Gusturile elementare care alcătuiesc gustul complex, specific şi unic al fiecărui aliment reprezintă un veritabil cod informaţional cu privire la valoarea nutritivă a acelui aliment. O astfel de cunoaştere amănunţită şi perfect naturală este accesibilă celor care studiază în mod temeinic ştiinţa milenară a vieţii, Ayurveda, oferindu-le astfel un instrument valoros de menţinere a stării de echilibru şi sănătate, prin alimentaţie echilibrată.