Busuiocul de camp

BUSUIOCUL DE CÂMP

PLANTA FOLOSITĂ DE CHINEZI ÎN TRATAREA CANCERULUI

 

Dr. Victor Modval – lector de ayurveda

Busuiocul de câmp (Prunella vulgaris) face parte din familia Labiatae și este o plantă medicinală cunoscută în diverse tradiții populare datorită efectelor sale benefice complexe, utile într-o gama foarte largă de afecțiuni pe care le ameliorează sau chiar le vindecă. Studii recente i-au confirmat valoarea terapeutică deosebită.

Busuiocul de câmp, numit și busuioc sălbatic, se găsește în Europa, Asia şi America de Nord, de la câmpie până în regiunea subalpină, preferând zonele bogate în îngrășământ și solurile neutre sau alcaline. La noi în țară, busuiocul de câmp este o plantă comună prin păduri, la margini de cărări, poieni și pe malul apelor. Este o planta perenă, cu flori de culoare violet care înfloresc în lunile iunie-august. În scop medicinal se folosește partea aeriană a plantei.

În medicina populară românească busuiocul sălbatic este folosit, în mod tradiţional, mai ales ca un remediu cu proprietăţi astringente (antiinflamator, antidiareic, hemostatic și cicatrizant) fiind folosit cu succes (intern sau extern, în funcție de caz) în tratamentul unor boli inflamatorii diverse (cum ar fi amigdalita), diareei, hemoragiilor, rănilor. De asemenea mai este utilizat în caz de tuse, astm, dermatoze, febră și icter.

În medicina tradiţională chineză se consideră că acţionează pe meridianele Ficat, Vezică Biliară şi Plămâni. Astfel, această plantă este folosită cu succes în tratarea cancerului, diabetului și infecţiei cu virusul H.I.V.

Amerindienii utilizau această plantă pentru îmbunătăţirea vederii şi tratarea diverselor afecţiuni ale ochilor; ei obişnuiau să prepare ceai din rădăcinile busuiocului de câmp, pe care îl consumau apoi în cadrul unor ceremonii care aveau loc înainte de a pleca la vânătoare. Poţiunea le îmbunătăţea vederea şi le ascuţea simţurile.

În medicina occidentală, busuiocul de câmp este cunoscut, de asemenea, ca fiind util în stoparea hemoragiilor şi în tratarea bolilor de inimă; extern, sub formă de cataplasme, planta este indicată pentru calmarea rănilor minore, a arsurilor, iritaţiilor, zgârieturilor şi înţepăturilor de insecte.

Înainte de al Doilea Război Mondial busuiocul de câmp era folosit sub formă de fiertură din frunze, ca remediu pentru inflamația gâtului (roşu în gât) sau pentru stoparea hemoragiilor interne.

S-au realizat studii științifice pentru unele acțiuni terapeutice importante ale busuiocului de câmp.

Astfel, s-a demonstrat că această plantă are acțiune antivirală (pe virusurile herpetice HSV1 şi HSV2, HIV și virusul hepatitei B), antibacteriană (activă pe E. Colli), anticanceroasă, antiestrogenică, antialergică, antihiperglicemică (fiind eficientă în tratarea diabetului), fotoprotectoare (protejează împotriva radiaţiilor UV), imunomodulatoare și modulatoare tiroidiană.

Conform studiilor, ea inhibă multiplicarea virusurilor herpetice tip 1 şi tip 2 (HSV1 şi HSV2), inclusiv în cazul tulpinilor rezistente la aciclovir, fapt care contribuie la reducerea leziunilor cutanate. Extractele alcoolice de busuioc sălbatic scad de asemenea infectivitatea acestor virusuri, acestea având un rol preventiv. Planta mai are și o semnificativă acţiune anti-HIV, comparativ cu alte plante testate și anti-HVB (virusul hepatitei B).

În anii 2008-2009 s-a studiat științific acțiunea anticanceroasă. Aceasta se datorează compuşilor cu potenţial citotoxic (ex. acizi triterpenoizi) şi citostatic (capabili să inducă moartea celulelor canceroase în vitro sau să stopeze proliferarea acestora) pe care busuiocul sălbatic îi conține.

Studiile asupra acţiunii antiestrogenice a busuiocului sălbatic (Collins 2009) îl recomandă în tratarea bolilor dependente de estrogeni, cum ar fi endometrioza, cancerul de sân sau cancerul uterin.

Acţiunea imunomodulatoare (atât imunostimulatoare, cât şi imunosupresoare) a fost de asemenea demonstrată. S-a constatat că extractul apos de busuioc de câmp activează fagocitoza, procesul prin care celulele specializate anihilează (“înghit”) agenţii străini organismului, inclusiv pe cei infecţioşi, având în acelaşi timp şi proprietăţi antiinflamatoare.

Într-un studiu realizat în China (Zang, 2007) pe pacienți cu gușă tiroidiană (hiper-, hipo-, și eutiroidieni), a fost evidențiat faptul că planta are acțiune modulatoare tiroidiană și potențează efectul tratamentului clasic în tote subgrupele de pacienți.

Gama foarte largă de utilizări terapeutice ale busuiocului de câmp se datorează și conţinutului bogat în acid betulinic, camfor, delfinidină, hiperozid, mangan, acid oleanolic, acid rozmarinic, acid ursolic şi diverse taninuri. Astfel, mai putem adăuga că busuiocului de câmp i s-au descris și proprietăţi: antiseptice,  antispasmodice, carminative, diuretice, vermifuge și tonice. De asemenea, este cunoscut faptul că această plantă, consumată zilnic, îmbunătăţeşte capacităţile cognitive, fiind utilă și în boli degenerative cronice cum sunt schizofrenia și demența Alzheimer.

Forme de administrare:

  • Planta se poate administra sub formă de pulbere uscată. Un gram (aproximativ o linguriţă rasă) de pulbere se va ţine sub limbă timp de 10 minute, apoi se înghite cu puţină apă. Se recomandă folosirea a câte un gram, de patru ori pe zi.
  • Busuiocul de câmp poate fi consumat şi sub formă de macerat la rece. O linguriţă de plantă se va macera într-o cană cu apă la temperatura camerei, timp de 6-8 ore. Se pot bea 4 căni pe zi, eventual îndulcite cu miere de albine.
  • Se poate utiliza planta şi sub formă de extract alcoolic.
  • Pentru uz extern se pot face spălături cu macerat la rece ale zonei lezate sau se pot folosi cataplasme sau chiar planta proaspătă aplicată pe locul respectiv. Se pot prepara creme din busuioc de câmp, folosind ulei presat la rece sau unt clarifiat.
  • Busuiocul de câmp poate fi folosit nu doar în scop medicinal, ci şi în gastronomie, în preparate delicioase. Se pot face salate, supe, tocăniţe sau terciuri la care busuiocul de câmp poate fi folosit ca ingredient.