UMORUL SĂNĂTOS ȘI EFECTELE BENEFICE ALE RÂSULUI STENIC

O glumă celebră

Un celebru scritor primeşte într-o zi o scrisoare netimbrată. Scriitorul a plătit taxa şi a deschis scrisoarea: „Bătrâne! Eu sunt bine. Locuiesc la Chicago. Colegul tău de şcoală, Jackson”. După două săptămâni Jackson a primit la Chicago un colet greu, pentru care a plătit o taxă de 50$. Înăuntru a găsit o piatră mare, însoţită de următorul bilet: „Dragă colega! Piatra asta mi-a stat pe inimă până când am aflat că eşti bine.”

Eroul povestioarei noastre este Mark Twain, unul dintre cei mai iubiţi scriitori şi umorişti, cel care a intuit valenţele terapeutice ale umorului şi puterea vindecătoare asupra tendinţelor perturbatoare ale societăţii omeneşti. Valoarea terapeutică a umorului nu a trecut neobservată nici de oamenii zilelor noastre care, mai mult ca oricând, sunt dornici să-şi deschidă sufletul şi mintea către cunoaşterea tuturor pârghiilor interioare care pot declanşa salturi calitative.

Efectele umorului sănătos

Umorul sănătos este pentru mulţi o modalitate care scoate la suprafaţă puteri benefice nebănuite: puterea de a munci ore în şir, de a fi entuziast şi devotat, puterea de a trece cu dezinvoltură peste situaţiile stresante, puterea de a găsi cel mai bun răspuns în fata evenimentelor vieţii, iar pentru unii puterea de a trece cu succes peste boli mai mult sau mai puţin grave.

Cel mai celebru şi mai bine documentat caz este cel al lui Norman Cousins, care s-a vindecat de o boală gravă de colagen, boală pe care o serie de experţi nu au reuşit să o vindece. Ce ar fi putut face Norman în momentul când şi-a dat seama că medicamentele sunt ineficiente în cazul lui? Să se lase pradă disperării sau să se ridice şi să meargă mai departe? El a ales să râdă. Plin de perseverenţă şi dornic de succes şi-a administrat o doză mare de râs, în serii zilnice.

Vindecare prin umorterapie

Desenele animate pline de umor au fost vehiculul purtător al undei de râs, care a ajuns acolo unde trebuie, în mintea st trupul lui Norman, redându-i sănătatea. Verdictul doctorilor: vindecat. Ceea ce în urmă cu câteva luni fusese aproape o sentinţă finală, devenise între timp motorul care a revoluţionat mare parte din gândirea medicală.

”Cum e posibil?” s-au întrebat medicii. Unii şi-au lăsat ochelarii pe nas şi au zâmbit (ironic). Alţii s-au pus pe treabă serios.

Ce-au aflat a fost un motiv nu de râs, ci de bucurie: râsul scade tensiunea arterială a celor care au valori crescute, reduce eliberarea hormonilor de stres, detensionează muşchii, creşte elasticitatea musculară, creşte numărul limfocitelor T, al limfocitelor B şi a γ-interferonului, factori implicaţi în imunitate, creşte eliberarea de endorfine, îmbunătăţeşte respiraţia şi oxigenarea sângelui.

Desigur, studiile au fost făcute pe acei oameni capabili să râdă sănătos, să râdă din inimă.

Cluburile de râs

Să fi fost oare acesta motivul pentru care în India s-au creat în unele oraşe cluburi de râs, locuri unde oamenii se stâng dimineaţă pentru a râde? Sau poate a fost la mijloc puterea contaminanta a umorului? Ecoul bunei dispoziţii a ajuns până la Jurnalul Asociaţiei medicilor americani care a publicat un articol în care s-au analizat pe larg efectele terapeutice ale râsului.

Articolul afirmă: “un program de terapie prin râs poate creşte calitatea vieţii pacienţilor cu probleme cronice şi, deoarece râsul are un răspuns imediat pentru aceşti pacienţi, efectul lui se potenţează când râsul este indus cu regularitate o anumită perioadă de timp”.

Auzind acesta, oameni cu spirit practic, americanii au chemat în spitale voluntari, aşa numiţii hospital-clown, care caută să uşureze suferinţa celor bolnavi.

Însă, râsul sardonic isteric, umorul negru, sau cel plin de cinism, râsul batjocoritor, sadic sau masochist nu intra în categoria umorului terapeutic, iar efectele acestor manifestări, deşi pentru mulţi în mod inconştient, sunt devastatoare.

Rezultate și concluzii

Doctorii Lee Berk şi Stanley Tan de la Loma Linda University s-au “aliat” cu un grup de oameni bine dispuşi şi le-au dat sarcina să râdă sănătos şi plin de viaţă. În acest timp ei au analizat cu minuţiozitate probe de sânge recoltate înainte şi după reprizele de râs copios.

Rezultatele: râsul scade nivelul seric de cortizol, creşte cantitatea de limfocite T activate, creşte numărul şi activitatea limfocitelor natural-killer, creşte numărul limfocitelor T helper şi T supresor.

Concluzia: râsul stimulează sistemul imunitar şi îndepărtează efectul imunosupresiv al stresului.