Culoarea plantelor

CULOAREA PLANTELOR

Surse naturale

Culoarea plantelor se datoreaza unor substante colorate natural. Rezultatul existentei acestor pigmenti e variat, tot astfel e si paleta cromatica ce apare la flori sau la fruct. Exista si alti factori care influenteaza culoarea florilor si fac ca aceleasi specii de plante sa fie mai deschise sau mai inchise, sa fie o tonalitate sau alta, sa se amestece cu alte nuante.

O infinitate de culori

Enormul numar de culori intalnite la flori este creat de doar trei grupe naturale: flavones, coloranti galbeni prezenti in sucul celular caracoloranti cu nuante de la galben la rosu prezenti in protoplasma, antociane cu nuante de la rosu la violet inchis aproape negru aflat tot in suculcelular. Florile nu sunt niciodata negre, cum se vorbeste despre trandafirii negrii sau lalelele negre.

Factori din natura

Culoarea plantelor este influentata de lumina, temperatura, umiditate si alti factori. Multe plante cultivate in plina lumina contin in sucul celular mai multi pigmenti antocionici. Partile petalelor mai intens iluminate sunt mai puternic pigmentate decat cele umbrite. Alteori se poate cu usurinta ca lumina sau lipsa ei nu influenteaza pigmentatia: sfecla rosie, ridichea. Cu toate acestea o floare care e inflorita la baza atunci cand o aduci in casa se deschide si celelalteflori pe care le are in susul cimei, ultimele aparute nu vor mai avea petalele de culoarea suratelor.

Pigmenti naturali

Coloritul fructelor si al frunzelor se datoreaza unor pigmenti aflati in epiderma acestora. Verdele este dat de pigmentul clorofilian.

Diversitatea culorilor la plantele herticole este atribuita la patru grupe de pigmenti: porfirine, caratenoide, flavone, antociani, xantici (galben-portocaliu, galben-roscate) ele aparmai nuantate intr-un mediu mai alcalin, iar in prezenta solutiilor de fier variaza spre verde-oliv, verde-bruniu.

Culoarea pigmentilor antocionici variaza in functie de pH-ul sucului celular fiind rosii la un pH acid, albastru in mediul alcalin si violet in mediul cu pH neutru. Dioxidul de sulf le poate decolora.

Variatia tempetarurii poate influenta culoarea, de exemplu: liliacul pus fortat iarna, in sere, la peste 30C are floare alba chiar daca e un soi de culoare lila, in schimb la temperaturile de 26-27C isi recapata culoarea specifica de soi.

Culorile si regiunea geografica

In zonele alpine si in cele circumpolare, cu temperature joase, coloritul florilor este mai inchis in rosu, violet, albastru, deoarece acesti pigmenti au functia de a capata radiatiile calde, fie de a proteja contra radiatiilor ultraviolete nocive chimistului enzimatic.

In tarile nordice predomina plantele cu flori rosii, albastre si violet (61%), cele cu flori alburii (22%) iar cele galbene/verzi (17%), pe cand in zonele temperate mai mult cele cu culoare galbena/verde urmate de cele alburii. In stepe au culori alburii si mai rar albastru si acesta mai deschis.

In zonele ecuatoriale, desi cu temperaturi mai ridicate, plantele au totusi un colorit variat deoarece lumina este difuzata si datorita vegetatiei etajate si a lianelor. Plantele floricole de primavara cu toate ca infloresc primavara, timpuriu, la temperaturi scazute au totusi un colorit deschis, alburiu, verzui sau vioriu, deoarece culoarea deschisa are rol de termoreglare.