Recomandari


Parteneri


Inscrieri curs Ayurveda


Articole noi

Asociaţia naţională pentru promovarea medicinelor neconvenţionale din România
Acasa

AMN ROMÂNIA


Universul vibratoriu


“Nimic nu este în repaus complet.

Totul se mişcă şi totul vibrează.”


Kybalion

 

LEGEA UNIVERSALĂ A VIBRAŢIEI


Sunt mii de ani de când învăţaţii din vechime au enunţat acest principiu al mişcării universale sau mai precis spus al vibraţiei macrocosmice. A treia mare Lege Hermetică, cea a Vibraţiei, indică adevărul universal că mişcarea se manifestă pretutindeni în Univers, că nimic nu se află în stare de repaus complet, totul se mişcă, vibrează şi se transformă ciclic, prin cicluri care sunt mai mici sau mai mari.


Această lege hermetică era recunoscută şi apreciată de către primii filosofi greci, care o introduseseră în sistemele lor de gândire. De-a lungul a numeroase secole însă, în afara hermetiştilor, majoritatea filozofilor au pierdut acest adevăr din vedere, astfel încât, abia în secolul al XIX-lea ştiinţa fizicii recunoaşte din nou acest adevăr, iar descoperirile ştiinţifice ale secolului XX aduc noi probe asupra exactităţii acestei doctrine hermetice, veche de mii de ani.


Această Lege explică faptul că diferenţele existente între feluritele manifestări ale Materiei, ale Energiei, ale Sufletului şi ale Spiritului sunt toate consecinţe ale structurării generale, pe nivele distincte de vibraţie a Universului şi se constituie într-un joc macrocosmic divin al proporţiilor dintre frecvenţele de vibraţie din întreaga Creaţie.


 

ORDONAREA VIBRATORIE


 

De la aspectele subtile, spirituale şi până la cele mai grosiere forme de manifestare vibratorie, cele ale materiei, totul vibrează. Pretutindeni se manifestă structrarea în formă ordonată vibratoriu a Universului: cu cât este mai înaltă frecvenţa de vibraţie, cu atât mai înaltă este poziţia pe scara ierarhic-vibratorie. Vibraţia Spiritului este atât de intensă şi atât de rapidă încât, practic, acesta pare a fi un repaus, la fel cum, o roată care se învârte cu viteză foarte mare pare să fie oprită.


La cealaltă extremitate a scării ierarhice vibratorii Universale sunt frecvenţele joase, care alcătuiesc formele aparent grosiere ale materiei, ale căror vibraţii sunt atât de lente încât par că nici nu ar exista, la fel cum, analogic vorbind, unele sunete de foarte mică frecvenţă nici nu sunt percepute de urechea umană, dând aparenţa că nici nu există. Între aceste două extremităţi ale ierarhiei vibratorii cosmice sunt o mulţime de frecvenţe diferite de vibraţii care alcătuiesc multitudinea de lumi vibratorii paralele.


Astfel, de la corpuscul şi electron, de la atom şi moleculă, până la aştrii şi universuri, totul se mişcă, totul vibrează. Ştiinţa modernă a dovedit deja cu fapte şi experienţe evidente că tot ce noi numim Materie şi Energie nu este decât “un  mod de mişcare vibratorie” caracterizată de o anumită frecvenţă de vibraţie şi mulţi dintre savanţi la ora actuală aprobă opinia iniţiaţilor care afirmă că şi fenomenele subtile nu sunt altceva decât tot asemenea “moduri de vibraţie sau de mişcare” angrenate în interacţiuni prin rezonanţă, într-un dinamism ce alcătuieşte ceea ce noi numim într-un limbaj comun “viaţă” (ayus, în Ayurveda).



SUBSTANŢA UNIVERSALĂ (DRAVYA)


 

Ştiinţa modernă ne învaţă însă că particulele elementare (aparent grosiere), care au şi ele componente: quarkuri, leptoni, barioni, fotoni sunt într-o dinamică atât de mare, încât nu pot exista independente (cu excepţia fotonului), ci doar în structura particulelor elementare, deci cu alte cuvinte aceste particule elementare sunt constituite din subparticule care nu există decât în relaţie unele cu celelalte (sau altfel spus relaţia le defineşte, le face să existe). Deci, tot ceea ce numeşte ştiinţa clasică “corpuscul” este într-o continuă vibraţie şi mai precis spus este constituit ca un “ghem de vibraţii” elementare. Mai departe, începând cu fotonul, intrăm în lumea undelor, vibraţiilor a căror trăsătură principală este mişcarea. Aici masa şi toate celelelate elemente inerţiale dispar. La acest nivel mişcarea este mult mai mare, energia fiind una din caracteristicile principale (în fizică măsura vibraţiei este frecvenţa, iar frecvenţa este o caracteristică pentru energie).


Prin această Lege a Vibraţiei se pun bazele înţelegerii unitare a tuturor fenomenelor care au loc în Univers prin faptul că ea (această lege) evidenţiază existenţa unui “mediu” comun pentru toate fenomenele şi anume “câmpul rezonant”. Acesta este de fapt fundamentul conceptului de substanţă universală (DRAVYA), existent în gândirea ayurvedică. Astfel că, în realitate, orice structurare a substanţei universale (DRAVYA), reprezintă de fapt un “câmp rezonant”. Mineralele, plantele, fiinţele umane, precum şi feluritele manifestări existente în universurile subtile, reprezintă tot atâtea câmpuri rezonante. Iar interacţiunile care se stabilesc între ele sunt de fapt forme de manifestare a Legii fundamentale a rezonanţei.


LEGEA FUNDAMENTALĂ A REZONANŢEI


După cum se ştie, cuvântul rezonanţă provine din latinescul “resonare”, care înseamnă a răsuna, a repeta un sunet sau altfel spus o vibraţie. Rezonanţa este un fenomen extrem de complex datorită căruia undele sau vibraţile-energii ale universului, indiferent de natura lor, atunci când sunt propagate de la un focar emiţător (numit aici inductor) pot face să intre în vibraţie anumite focare sau zone de corespondenţă din diverse sisteme (numite rezonanţe) dacă una dintre  frecvenţele proprii de vibraţie ale sistemului rezonant este egală sau foarte apropiată de frecvenţa cu care  vibrează focarul cosmic inductorul şi dacă energia purtată de vibraţia sa corespondentă este suficient de mare faţă de distanţa care separă cele două sisteme în cauză astfel încât  să nu apară atenuarea completă a undei pe parcursul  dintre cele două sisteme (inductor şi rezonant).


Ceea ce ne apare acum ca fiind esenţial pentru înţelegerea fenomenelor Universale este modul în care interacţionează două sau mai multe obiecte, fiinţe sau chiar fenomene separate. Legea Vibraţiei ne spune că există un mediu comun pentru tot ceea ce este manifestat şi anume vibraţiile care formează câmpul rezonant.


Legea fundamentală a Rezonanţei ilustrează tocmai interacţiunile dintre diferitele vibraţii şi modul cum acestea se compun dând naştere la vibraţii noi. Tocmai de aceea putem spune că Legea Rezonanţei este o Lege a interacţiunilor Universale. Ea permite înţelegerea dinamismului universal, prin identificarea fundamentului interdepentenţelor vibratorii care se manifestă pretutindeni în univers. Tocmai de aceea, Legea fundamentală a rezonanţei ne permite să înţelegem dinamismul vieţii vibratorii universale.